Noi audieri in cazul cumnatului lui Victor Ponta
Audierile în dosarul în care Iulian Herţanu, cumnatul premierului, este acuzat de fraudarea fondurilor europene, continuă!Astăzi, la sediul DNA Ploieşti au fost aduşi cu mandat, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fiul său, Vlad Cosma, dar şi Ionuţ Ionescu, angajat al Hidro-Prahova. La mijlocul lunii februarie, Mircea Cosma a fost pus sub control judiciar pentru că ar fi intervenit pe lângă directorul general al Hidro Prahova, pentru ca firma lui Herţanu să primească contractul de extindere al canalizării din Comarnic.










