Pastele la munte si la mare
Sute de turişti aflaţi în vacanţă la munte au petrecut prima zi de Paşte într-un peisaj feeric la 2000 de metri altitudine. Cei mai fericiţi au fost împătimiţii sporturilor de iarnă care s-au bucurat de soare, dar şi de zăpadă din belşug la Sinaia, pe pârtiile din Valea Dorului. Rost de distracţie a fost şi pe Valea Cerbului din staţiunea Buşteni, acolo unde grătarele au sfârâit toată ziua. Şi litoralul a fost vizitat, iar câţiva curajoşi au făcut şi prima baie din acest an.









