Primavara in ajun de Craciun
A fost cel mai călduros ajun din istorie. Temperaturile, extrem de rare pentru această perioadă, ne-au dus cu gândul mai degrabă la minivacanţa de 1 mai decât la sărbătorile de iarnă. Meteorologii spun că normal ar fi să se înregistreze sub zero grade în aceste zile, dar astăzi au fost şi 20 în sudul ţării: vreme numai bună de plimbări pe faleza mării sau de mişcare în aer liber. Şi gospodinele au lăsat sarmalele şi cozonacii pentru câteva ore şi s-au îndreptat glonţ cu copiiI sau nepoţii spre parcuri!










