Religia în şcoli, un nou scandal

"Insistenţa" Patriarhiei i-a revoltat pe cei care se luptă de mult să scoată materia din şcoli. Experţii în educaţie spun că în spatele acestei propuneri stă, de fapt, dorinţa preoţilor de a le asigura celor aproape şapte mii de profesori de religie locul de muncă pentru mai mulţi ani.

Din toamnă, elevii care vor să înveţe religie, vor depune o cerere în acest sens. Dar nu pentru un singur an., aşa cum a fost până acum, ci până termină liceul. Asta dacă Parlamentul va aproba solicitarea Patriarhiei.

Curtea Constituţională a dat dreptate anul trecut, părinţilor care considerau că religia nu trebuie să fie obligatorie. Dar asta ar însemna că mulţi profesori de religie şi-ar putea pierde pâinea.

O soluţie ar fi transformarea orelor de religie în ore de istoria religiilor sau istoria şi filosofia religiilor.

Până pe 8 martie parlamentarii trebuie să schimbe Legea Educaţiei în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale.

Cererile pentru orele de religie în noua variantă, se vor depune in luna septembrie a acestui an, atunci când ar trebui să intre în vigoare legea modificată a educaţiei.

viewscnt

Din aceeași categorie