Revin pungile de plastic

Am putea primi din nou pungi de plastic gratuite la magazine. Deputaţii din Comisia de administraţie, dar şi şeful Gărzii de Mediu susţin suspendarea eco-taxei pe care producătorii de astfel de produse o plătesc statului. De la 1 ianuarie, fabricanţii de pungi de plastic dau, la Fondul de Mediu, câte 20 de bani pentru fiecare produs, taxă ce trebuie acoperită de cumpărătorul care solicită punga la magazin. Marii producători se plâng că birul nu este evidenţiat pe bonul emis la casa de marcat şi că nu-şi mai pot recupera banii. În plus, deşi este foarte utilă pentru protejarea mediului, taxa a dus la reducerea drastică a consumului de pungi de plastic şi multe firme din domeniu sunt, acum, în pragul falimentului. Suspendarea eco-taxei s-ar putea face până la mijlocul anului 2010, timp în care autorităţile trebuie să rezolve problemele apărute.
viewscnt

Din aceeași categorie