România este în concediu medical

România este în concediu medical

Pe lăngă numărul foarte mare de infectări cu COVID 19, aproape 16 mii de noi cazuri, avem şi record de concedii medicale în 2021. Statul trebuie să plătescă o sumă uriaşă pentru concediile medicale acordate bolnavilor anul trecut. Aproape un miliard de euro. Cele mai multe au fost cauzate de pandemie. E posibil ca România sa nu poata plati aceste sume.

Cu peste 15 mii de infectări în fiecare zi…România se îndreaptă spre un număr record de…concedii medicale! Am putea ajunge la 60 de mii de oameni, într-o singură săptămână,care solicită concedii medicale pe săptămână.

Efectele sunt grave şi nu vor întârzia să apară.

Astefel s-a ajuns ca pentru toate concediile medicale acordate anul trecut, din care mare parte sunt legate de COVID, statul să plătească o sumă o sumă uriaşă. Un miliard de euro. Este o creştere enormă, de aproape 40%, faţă de anul 2020. Ritmul acesta îi îngrijorează şi pe analiştii economici. Dacă la debutul pandemiei au fost acordate peste 48 de mii de certificate de concediu medical, în valul 4 numărul acestora a ajuns aproape de 190 de mii, iar numărul este în creştere

Cei mai afectaţi vor fi patronii din mediul privat. România nu este singura ţară care se confruntă cu această criză. Spania a pierdut deja peste trei miliarde de euro în urma concediilor medicale cauzate de pandemie. Doar în noiembrie, cifra a fost de aproape 60 de milioane de euro.

viewscnt

Din aceeași categorie