Românii au votat: filmul preferat este Moromeţii

Românii au votat: filmul preferat este Moromeţii

O competiţie strânsă, zeci de mii de voturi şi un singur câştigător. Concursul Cinemaraton a ajuns la final şi cinefilii au votat cel mai iubit film românesc. Aceştia au răspuns la îndemnul Toate voturile sus adresat de televiziunea dedicată filmului românesc din portofoliul Grupului Clever şi  au votat pe  www.cinemaraton.ro  filmul preferat.

Peste 21.000 de mii de voturi s-au înregistrat în platformă, iar pe primul loc s-a clasat Moromeţii, filmul regizat de Stere Gulea. Locul secund a fost ocupat de comedia BD la munte şi la mare,  iar pe poziţia a treia s-a clasat un film care a făcut multe generaţii să viseze, Liceenii. Locul IV a fost adjudecat de Toate pânzele sus  iar pe pozitia a V-a s-a clasat Cel mai iubit dintre pământeni.

Cinemaraton va difuza duminică, 09 iunie, de la ora 17.00, Moromeţii.  Lansat în 1987, Moromeţii oferă o privire autentică asupra vieţii rurale româneşti din perioada interbelică, explorând temele universale ale familiei, tradiţiei şi conflictului între generaţii. Ilie Moromete, personajul central interpretat magistral de Victor Rebengiuc, a devenit un simbol al ţăranului român, capturând esenţa unei epoci şi a unei. 

Lunga listă de nominalizare de pe www.cinemaraton.ro a cuprins filme clasice din cinematografia românească, dar şi producţii recente, precum “Poziţia copilului”, “Nunta mută”, “Amintiri din epoca de aur”, “Expresul de Buftea”, “Filantropica”, “Cel mai iubit dintre pământeni”, “Toate pânzele sus”, “Pistruiatul”, “Liceenii”, “Balanţa”. Sunt filme româneşti de referinţă, care continuă să plaseze Cinemaraton în topul audienţelor.

viewscnt

Din aceeași categorie