Satul hobbiţilor din Bucovina

Satul hobbiţilor din Bucovina

O lume de poveste a luat naştere în inima Bucovinei, la Gura Humorului. În urma unei investiţii de 5 milioane de euro, autorităţile locale fost construit un Parc al Hobbiţilor. O fântână arteziană muzicală completează atmosfera de basm a locului. Iar odată cu sfârşitul pandemiei, localnicii speră că aici vor veni turişti din toate colţurile ţării.

Parcul Hobbiţilor, de la Gura Humorului, este cel mai nou loc din cunoscuta staţiune turistică, unde copiii se pot distra cum nu au mai făcut-o până acum. Un castel şi cinci căsuţe construite sub pământ transpun în realitate lumea fantastică a lui Tolkien.

Locul de poveste a fost construit în parcul Ariniş. Căutat de copii pentru zidurile de escaladă şi pentru traseele de tiroliană, locul are acum noi puncte de atracţie. Iar planurile nu se opresc aici.

Lucrările de amenjare au durat patru ani. Deschis deocamdată provizoriu, parcul va fi inaugurat oficial abia la
primăvară.

viewscnt

Din aceeași categorie