Scenariu pentru trei zile de beznă

Scenariu pentru trei zile de beznă

România trebuie să fie pregătită pentru o pană totală de curent! Declaraţia îi aparţine lui Raed Arafat şi vine în contextul în care zilele de benză totală din Ucraina şi Moldova sunt tot mai dese. În cazul României se vorbeşte acum despre un scenariu în care 72 de ore nu am avea curent.

Sunt mai multe motive pentru care românii ar putea rămâne în beznă, nu doar un eventual război, ci chiar fenomene naturale, precum viscolul. Fiecare dintre noi trebuie să ia în calcul faptul că, în timpul unei pene generale de curent, nu funcţionează nici bancomatele, nici centralele termice, nici magazinele. Românii vor trebui să se bazeze pe propria cămară, în care să fie conserve, apă şi medicamente.

Un alt lucru elementar într-o astfel de situaţie îl reprezintă generatoarele. În special pentru spitale şi insituţiile de strictă necesitate.

România nu este singura ţară care se pregăteşte pentru un astfel de scenariu. Austria şi Germania îşi pregătesc populaţia prin antrenamente pentru o situaţie de criză. La noi, Transelectrica susţine că poate relua alimentarea cu energie electrică în cel mult şase ore de la producerea unui black out. Cel puţin asta spun regulamentele europene în vigoare din domeniul energiei.

viewscnt

Din aceeași categorie