Se luptă cu destinul

Dar toate încercările prin care a trecut l-au transformat într-un luptător care şi-a găsit drumul în viaţă. Nicu are acum 17 ani şi vrea să-şi recapete lumina ochilor, ca să poată deveni actor, aşa cum visează. Dar pentru asta, are nevoie de ajutor.

A trecut prin mai multe orfelinate, iar acum, Nicu şi-a găsit un cămin la o casă de copii cu nevoi speciale, din Mediaş. Problemele nu l-au făcut să piardă drumul cel drept. A trecut peste ele cu optimism şi cu speranţa că într-o bună zi îşi va găsi calea. Şi a găsit-o. Pasiunea pentru actorie care îl poartă periodic la Arad, unde studiază artele spectacolului, la Centrul Cultural Judeţean

Profesoara lui de actorie spune că băiatul are talent şi poate deveni oricînd un artist adevărat.

Dar, înainte de orice, băiatul are nevoie de o operaţie care i-ar putea reda vederea.

Intervenţia chirurgicală a şi fost programată în luna martie, la Oradea. Dar băiatul nu are posibilitatea de a plăti operaţia, care costă trei mii de euro. Aşa că profesoara lui de actorie încearcă să-l ajute. Mâine va pune în scenă un spectacol caritabil la Teatrul de Stat din Arad.

viewscnt

Din aceeași categorie