Suflete vândute
Sunt obligaţi să fure, să se prostitueze sau să cerşească de la vârste fragede! Ajung pe mâna traficanţilor de persoane, care îi exploatează. Numai anul trecut, aproape 190 de copii au căzut în plasa răufăcătorilor. România este, de altfel, una dintre principalele ţări din care provin victimele traficului de persoane.
Italia. Până nu demult, paradisul românilor. Micii noştri conaţionali sunt aduşi în Peninsulă şi aruncaţi pe străzi ca să fure sau să cerşească. Interlopii fac averi din traficul cu copii. Micuţii au ajuns să se specializeze în tâlhării. Victimele nici măcar nu observă că sunt jefuite. Copiii reprezintă 15 la sută dintre numărul victimelor traficului de persoane.









