Teo live în politică
Politica şi televiziunea nu sunt complet.... "despărţibile", spunea dimineaţă Teo Trandafir, vedeta TV care aspiră acum la un fotoliu de parlamentar. Fostă gazdă în numeroase emisiuni de divertisment, Teo s-a înscris în PD-L şi şi-a depus astăzi candidatura pentru postul de deputat rămas liber după plecarea Danielei Popa, fost preşedinte PC. Teo Trandafir se va bate cu Liliana Ghervasuc Mincă, fost director al Loteriei Române.









