Azi, 16 februarie, de la 20.30 la „Revendicarea”, aflaţi povestea unui bucureştean care s-a trezit cu aproape 400 de amenzi pe numele său şi cu poprire pe cont pentru contravenţii pe care nu le-a înfăptuit. Cineva i-a furat identitatea, iar suma pe care ar trebui să o plătească, conform proceselor verbale, se ridică la aproape 10.000 de euro.
Marian are 37 de ani, este şofer, iar drama lui a început în anul 2012, când a primit la poştă un plic cu aproximativ 230 de amenzi pe numele său, cu toate datele sale personale. Anul următor povestea s-a repetat şi Marian a mai alte peste 100 de procese verbale. Bărbatul bănuieşte că la mijloc este implicat un grup infracţional organizat care se foloseşte de datele lui personale, pentru că amenzile sunt pentru nelegiuiri diverse, de la trecerea prin locuri nepermise, cerşetorie şi chiar pentru acte de „terorism”. Omul îşi suspectează chiar fratele, deşi nu este convins de implicarea lui. Fizic ar fi fost imposibil să ia de unul singur amenzile, acestea fiind datate şi câte şase într-o singură zi, iar media este de aproximativ o amendă la două zile (video aici).
Omul a încercat să îşi demonstreze singur nevinovăţia în instanţă, însă nu a avut bani pentru expertiza grafologică, iar dosarul a fost suspendat. Acum vrea să treacă prin toate procedurile necesare pentru a arăta că nu este el cel responsabil şi mai ales pentru a i se opri executarea silită. „Aş dori să merg şi la un detector de minciuni, oriunde e cazul, să arăt că sunt nevinovat”. Astfel, el a cerut ajutorul emisiunii „Revendicarea”, iar Mihai Ursu ia măsuri pentru ca Marian să-şi vadă liniştit de viaţă.
Tot în ediţia din această seară, aflaţi şi povestea unei familii de pensionari care de un an de zile se luptă să recupereze de la Direcţia Taxe şi Impozite o sumă de bani. La cinci ani după ce au plătit o amendă, soţii Tiderle s-au trezit cu somaţie de la Circa Financiară. Au demonstrat atunci că amenda fusese achitată, însă după alte şase luni, banii le-au fost retraşi încă o dată din cont. Autorităţile mută responsabilitatea din ogradă în ogradă, iar cetăţenii sunt puşi pe drumuri de pomană. Banii nu le sunt de prisos, mai ales că domnul Tiderle este şi bolnav de cancer.
De aproape 10 ani, familia Cătină din judeţul Iaşi încearcă să se racordeze la energia electrică. Compania responsabilă dă vina pe Primărie pentru neacordarea avizului de începere a lucrărilor, iar autorităţile susţin că nu au bani să monteze stâlpii. Între timp, dosarul familiei a rămas blocat. Urmăriţi „Revendicarea” azi, 16 februarie, de la 20.30, doar la Prima TV.









