In aceasta saptamana la Dosarele DNA a fost prezentat unul dintre cele mai spectaculoase cazuri analizate de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), dar au fost dezbatute si cazurile „Transformatorul“ si „Mita din eclicopter“.
Zeci de tablouri, mai mult sau mai putin valoroase, pe care fostul primar al orasului Slatina si fostul ministru de finante Darius Valcov le-a cumparat cu banii din spagi, au socat opinia publica.
In emisiunea „Dosarele DNA“ din aceasta saptamana, Marius Saizu a mers pe firul averii ascunse, la propriu, in pereti si in seifuri. Perchezitiile simultane din cadrul operatiunii „Muzeul Valcov“ au scos la iveala o parte din „bogatiile“ fostului demnitar.
Peste o suta de opere, unele semnate de artisti renumititi, precum Pablo Picasso, Andy Warhol, Nicolae Tonitza si Stefan Luchian, au fost gasite in casele apropiatilor fostului ministru.
Darius Valcov nu este, totusi, primul ministru care a ajuns dupa gratii in timpul mandatului. Liberalul Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de inchisoare in celebrul dosar „Transformatorul“, dupa ce, vreme de mai multi ani, a pus in functie ministri si secretari de stat si a participat la toate deciziile importante in PNL. La „Dosarele DNA“ este prezentat intreg procesul prin care compania de stat Electrica Moldova a fost „improprietarita“ cu transformatoare de la fier vechi, revopsite si vandute ca noi de Relu Fenechiu.










