Ziar atacat in Germania
Sediul unui ziar din Hamburg care a publicat controversatele caricaturi ale revistei Charlie Hebdo a fost incendiat în urma unui atac. Poliţia a reţinut doi suspecţi care ar fi aruncat, în toiul nopţii, pietre şi materiale inflamabile în redacţia HAMBURGER MORGEN-POST. Două camere au fost afectate de flăcări, dar pompierii au reuşit să stingă repede focul. ***** Din fericire, nu există victime, pentru că redacţia era goală în momentul producerii atacului. La o zi după atentatul de la Charlie Hebdo, tabloidul german a publicat pe prima pagină trei desene ale caricaturiştilor francezi, titrând "trebuie să avem această libertate". Autorităţile au pornit o anchetă pentru a stabili dacă incendierea a fost motivată de politica editorială a HAMBURGER MORGENPOST.










