Leacuri pentru intepaturile de insecte

Leacuri pentru intepaturile de insecte
Este imposibil să eviţi înţepăturile insectelor în sezonul cald. Pentru a grăbi vindecarea zonei respective şi ca să scapi de usturime, de ajutor sunt leacurile cu ceapă, bicarbonat de sodiu şi busuioc.

Dacă ai fost înţepată de viespi şi albine

Fitoterapeuţii recomandă în acest caz preparatele pe bază de usturoi şi ceapă. Pune o felie de ceapă pe locul afectat, căci reduce inflamaţia, iar deasupra un cub cu gheaţă, care ajută la reducerea senzaţiei de usturime. Şi usturoiul este eficient: pisează un căţel de usturoi, amestecă-l cu un pic de sare grunjoasă şi aplică pe zona respectivă. Astfel, nu vei mai resimţi la fel de intens durerea cauzată de înţepătură.

Oţetul, de ajutor pentru înţepături de ţânţari

Un bun remediu pentru senzaţia de mâncărime ce apare după înţepătura unui ţânţar este oţetul de mere. Înmoaie o dischetă în oţet, aplică pe locul muşcăturii şi masează uşor. O altă soluţie naturală la care poţi apela este bicarbonatul de sodiu, dacă nu îţi place mirosul oţetului. Amestecă două linguriţe de bicarbonat cu puţină apă, până se omogenizează, după care întinde pasta pe înţepătură. Lasă să acţioneze 10 minute, apoi clăteşte cu apă rece.

Remedii în caz de înţepături de căpuşe

În cazul muşcăturii de căpuşă, tratamentele pe bază de plante trebuie aplicate după ce te-ai asigurat că ai îndepărtat insecta. De ajutor sunt leacurile cu propolis şi cele pe bază de arnică, datorită proprietăţilor antibiotice şi antibacteriene. Înmoaie o bucată de tifon în tinctură de arnică (o poţi procura din magazinele naturiste) şi aplică pe locul muşcăturii. Lasă să acţioneze 10-15 minute, după care clăteşte cu apă călduţă. Efecte similare are şi tinctura de propolis, pe care o poţi aplica cu o dischetă direct pe zona dureroasă. 

Menta calmează senzaţia de mâncărime


Ştiai că mâncărimea provocată de înţepăturile insectelor este o formă de durere, însă de intensitate redusă? Pentru a ameliora această neplăcere, poţi apela cu încredere la remediile oferite de farmacia verde a naturii. Recunoscute pentru efectul lor calmant sunt remediile pe bază de mentă. Zdrobeşte câteva frunze, pune pasta obţinută între două bucăţi de tifon şi aplică-le pe locul înţepăturii. Lasă să acţioneze 5-10 minute, apoi clăteşte cu apă călduţă. Eficient este şi ceaiul verde. Înmoaie un plic de ceai verde în apă, pune-l la frigider până se răceşte bine, apoi aplică-l pe locul muşcăturii.
 
Soluţii naturale care ameliorează durerea

-uleiul esenţial de muşeţel/eucalipt (are efect antimicrobian şi calmant) – îl combini în părţi egale cu uleiuri vegetale, apoi aplici pe locul înţepăturii;

-tinctura de iederă – pune o compresă cu acest remediu pe locul înţepat, lasă să acţioneze 10 minute, apoi clăteşte cu apă călduţă;

-sucul de leuştean – compresele cu acest remediu reduc inflamaţia şi senzaţia de mâncărime;

-frunze de varză – aplică o frunză spălată pe locul înţepăturii, pune un bandaj şi lasă să acţioneze câteva ore.  Mai multe informatii legate de acest subiect gasiti aici.
viewscnt

Din aceeași categorie