Ambiţie, forţă, destin, clasă, faimă....într-un cuvânt legendă....sau mai simplu spus Iolanda Balaş. Ea este atleta care a scris istoria cu talentul mai degrabă al unei zeiţe după ce a câştigat de două ori Jocurile Olimpice. Este de altfel şi prima campioană olimpică din istoria României. Este sportiva care atunci când sărea se făcea linişte pe stadioanele pline de zeci de mii de oameni. Apoi ropote de aplauze izbucneau pentru săriturile ei perfecte. A doborât record după record şi a fost neînvinsă timp de 10 ani la săritura în înălţime. Gloria anilor 60 s-a stins din viaţă. Ne luăm rămas bun de la ea şi îi mulţumim că ne-a făcut mândri că suntem români.
Iolanda Balaş s-a născut pe 12 decembrie 1936 la Timişoara. S-a îndrăgostit iremediabil de atletism în copilărie după ce nişte vecini i-au arătat un film despre sprinterul american Jesse Owens făcând istorie la Jocurile Olimpice din 1936. Peste ani Iolanda Balaş avea să scrie ea însăşi istorie devenind prima campioană olimpică a ţării noastre şi o legendă pe plan internaţional.
După ce a depăşit recordurile naţionale şi europene, Iolanda a mers la Jocurile Olimpice de la Roma din 1960 să se întreacă cu cei mai mari performeri ai lumii dar a descoperit că a fost singura care a reuşit să rămâna la start. La finala olimpică de atunci a sărit la proba de 1 metru 71 alături de participantele din Polonia şi Marea Britanie. După această săritură doar Iolanda mai rămăsese în joc aşa că a continuat singură întrecerea. La înălţimea de 1 metru 81 a executat o săritură perfectă.
Bara a fost ridicată apoi la 1 metru 85. Iolanda a sărit fără probleme şi a stabilit un nou record mondial.
Iolanda Balaş a câştigat aurul la Jocurile Olimpice de Vară de la Roma la o diferenţă de 14 cm faţă de adversarele sale.
Succesul magnific de la Roma avea să fie rescris de Iolanda după patru ani, la Jocurile de la Tokio. Atunci românca a devenit campioană olimpică pentru a doua oară. A terminat concursul cu performanţa de 1 metru 90, la 10 cm distanţă de cea de-a doua clasată.
Timp de 10 ani nimeni nu a reuşit să o învingă în vreun concurs de săritură în înălţime, fie că a fost vorba de competiţii naţionale sau de jocuri olimpice. A câştigat 105 concursuri consecutive, o performanţă pe care nimeni în lume nu a mai reuşit-o. Iolanda Balaş şi-a depăşit de 14 ori recordul mondial, ridicând ştacheta de la 1 metru 75 la 1 metru 91.
Pe lângă recorduri mondiale şi olimpice, în palmaresul său mai intră şi două medalii de aur la campionatele europene de atletism de la Stockholm în 1958 şi Belgrad 1962. După retragerea din competiţii, Iolanda a rămas activă în atletism ca antrenoare şi profesoară. Apoi timp de 17 ani, din 1988 până în 2005 a fost preşedintele Federaţiei Române de Atletism. Iar în noiembrie 2012 a fost inclusă în Hall Of Fame-ul altetismului mondial. Iolanda Balaş a murit ieri la vârsta de 79 de ani.