Scene de groază la Galaţi! O femeie a născut acasă doi copii gemeni, apoi, ca să scape de ei, i-a băgat la frigider. Totul a ieşit la iveală după ce mamei i s-a făcut rău. Medicii chemaţi în ajutor de iubitul ei nu au putut să o salveze. Au avut parte însă de un adevărat şoc: au găsit nou-născuţii morţi, în frigider.
O femeie, de etnie romă, şi-a ascuns sarcina luni de zile, iar când i-a venit sorocul a născut singură acasă. Potrivit România TV, după ce şi-a adus copiii pe lume, i-a băgat într-o pungă, în frigider.
La câteva ore după, i s-a făcut rău, iar concubinul său a sunat după ajutor. Medicii au găsit-o pe femeie în stop cardiorespirator şi nu au mai reuşit să o salveze. Când au întrebat de bebeluşi, salvatorii au avut un şoc.
"Am solicitat să consultăm şi nou născuţii. Tatăl ne-a condus într-o altă încăpere de unde a scos din frigider un sac menajer şi ni l-a prezentat", a declarat medicul Liviu Călin.
Criminaliştii încearcă acum să afle ce s-a întâmplat exact. Deocamdată au deschis un dosar de pruncucidere.
"S-a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere a nou-născutului de către mamă", a declarat procurorul Vlad Grigorescu.
Crima oribila in Galati. Doi bebelusi, gasiti congelati intr-un frigider









