De Ziua Femeii, mai mulţi bărbaţi din Marea Britanie şi-au luat soţiile în spate şi au participat la o cursă de... cărat neveste. Competiţia este deja o tradiţie în Regatul Unit. Cuplul care a câştigat anul acesta întrecerea spune că evenimentul este o modalitate excelentă şi inedită de a menţine.... proaspătă o relaţie!
Al nouălea Campionat de Cărat Neveste a avut loc anul acesta la sud de Londra, în Dorking. Doamnele înscrise în competiţie au fost cântărite, căci greutatea minimă este de 50 de kilograme.
Însă nu doar femeile au fost cărate în spate. Unele perechi au preferat ca soţia să fie "calul de povară", dar în concurs s-au încris şi parteneri de acelaşi sex. Alţi concurenţi, mai puţin inspiraţi, au ales să care în spate două femei. Însă, ca şi în viaţa de zi cu zi, această strategie s-a dovedit a fi prea complicată.
"Din păcate, planul meu de a căra două femei, pentru impresie artistică, nu a funcţionat. Pur şi simplu nu am fost destul de puternic. "
Pentru al doilea an la rând, câştigători au fost Johanthan şi Charlotte din Statele Unite.
Ne antrenăm pe un traseu pe care l-am folosit şi anul trecut. E un traseu liniştit, nu extistă oameni care să se uite ciudat la tine. Anul acesta, noi l-am folosit o singură dată. În rest, am alergat singur cu un ghiozdan plin cu greutăţi, aşa că a fost mai greu.
Ei şi-au depăşit recordul precedent cu 20 de secunde. Cuplul a terminat cursa într-un minut şi 40 de secunde. Cei doi au început să se antreneze pentru Campionatul Mondial de cărat neveste, care va avea loc în Finlanda.










