Fiica lui Cotabita face dezvaluiri despre starea de sanatate a artistului

Fiica lui Cotabita face dezvaluiri despre starea de sanatate a artistului
Zvonurile aparute in presa in ultima perioada au facut-o pe Aela, fiica cea mare a lui Gabriel Cotabita, sa dea o declaratie oficiala prin intermediul Facebook-ului.

Aela confirma faptul ca tatal sau a iesit din coma si ca se simte mai bine. Ba mai mult decat atat, aceasta a postat pe contul personal de socializare si un comunicat oficial de la Spitalul Floreasca.

"Tata demonstrează în fiecare zi cât de puternic şi ambiţios este şi reuşeşte să uimească atât echipa medicală cât şi pe noi cu progresele pe care le face.

Am depăşit o etapă în acest drum.

Ne concentrăm acum pe partea de recuperare specifică în astfel de cazuri şi suntem încrezătoare atât în voinţa şi forţa tatei cât şi în expertiza echipei medicale a Spitalului Floreasca. Este un proces firesc însă de durată, în care sunt cu atât mai importante liniştea, discreţia şi gândurile bune acordate în primul rând tatei.

Cuvintele sunt de prisos atunci când vine vorba de recunoştinţa pe care o simţim faţă de toti cei care ne susţin.
Vă mulţumim.


Comunicatul oficial de astăzi al Spitalului Floreasca:

COMUNICAT DE PRESA

referitor la starea de sanatate a pacientului Gabriel Cotabita

Pacientul prezinta o suferinta cerebrala postanoxica. Evaluarea neurologica este in ameliorare, pacientul fiind evaluat in prezent pe scala GCS la 13 puncte .
Este constient, momentele de cooperare alterneaza cu perioade de confuzie, dezorientare temporo-spatiala si agitatie psihomotorie in planul patului. Pacientul respira spontan, necesitand intermitent oxigenoterapie pe masca si are functiile vitale in parametrii normali. Se alimenteaza per os, beneficiaza zilnic de sedinte de psihoterapie si fiziokinetoterapie.

O echipa multidisciplinara reevalueaza in fiecare zi starea de sanatate inca fragila a pacientului.

04.06.2015"
, este mesajul postat de Aela Cotabita pe contul personal de socializare.


Gabriel Cotabita a intrat in coma pe 8 mai, dupa ce a suferit un stop cardio-respirator, iar creierul nu a fost oxigenat timp de 15 minute. Accidentul a avut loc la sala de sport unde se antrena.
viewscnt