Habitat for Humanity România amână BIG BUILD, evenimentul de construcţie accelerată şi voluntariat, din cauza întârzierilor în obţinerea avizelor necesare şi a schimbărilor legislative

Habitat for Humanity România anunţă cu regret amânarea evenimentului BIG BUILD, programat între 3 şi 7 octombrie la Bacău (Cartier Izvoare). Evenimentul, prin care 40 de familii cu venituri mici primeau o locuinţă decentă în doar 5 zile, implica 800 de voluntari din SUA, Canada, Europa, Asia şi România. BIG BUILD va fi reprogramat de îndată ce autorităţile locale vor elibera autorizaţia de construcţie.

Angajamentul Habitat for Humanity faţă de cele 40 de familii rămâne neschimbat. Organizaţia face toate eforturile pentru ca familiile beneficiare să aibă o locuinţă decentă în cel mai scurt timp posibil. Kaufland România, partenerul strategic al proiectului BIG BUILD, va acoperi chiria unei locuinţe sănătoase pentru toate familiile până când noile case vor fi gata.

“Ne pare rău că nu reuşim să ajutăm în acest moment cele 40 de familii să aibă condiţii decente de locuit. Totodată, suntem recunoscători pentru susţinerea arătată de către partenerii noştri. Kaufland România a venit imediat în sprijinul familliilor cu o soluţie astfel încât să poată locui decent până la mutarea în noile locuinţe”, spune Gabriel Pascal, director interimar la Habitat for Humanity România.

“Amânăm evenimentul programat pentru perioada 3-7 octombrie şi continuăm procesul de autorizare. Împreună cu echipa din regiunea EMEA şi cu autorităţile locale vom depune toate eforturile pentru a putea construi locuinţele sociale de care este atât de multă nevoie în Bacău”, încheie Pascal.

Având administraţia publică locală ca partener, Habitat for Humanity România a avut toate motivele să creadă că va obţine autorizaţia de construcţie la timp. Schimbări în administraţie şi legislative au făcut imposibilă derularea evenimentului. După acordarea terenului prin Hotărâre de Consiliu Local, Habitat for Humanity România a făcut toate eforturile să schimbe funcţionalitatea industrială a terenului alocat de municipalitate în cea rezidenţială. În lumina acestor schimbări, singura soluţie este amânarea evenimentului de construcţie accelerată până la obţinerea autorizaţiei de construcţie.

viewscnt