Intervenţie improvizată la Colectiv

Raportul Corpului de Control al Guvernului referitor la intervenţia autorităţilor în noaptea de 30 octombrie, la clubul Colectiv, a scos la iveală greşeli pe care rudele celor care au fost răniţi sau au sfârşit acolo le strigă de patru luni încoace. Faptul că s-a acţionat necoordonat şi că s-a comunicat haotic, faptul că numărul de ambulanţe a fost prea mic raportat la dezastrul de acolo... toate aceste lucruri trecute într-un raport oficial nu-i mai încălzeşte cu nimic pe părinţii care şi-au pierdut copiii în clubul Colectiv. Oamenii vor ca vinovaţii să plătească, iar ceea ce s-a întâmplat în acea noapte să nu se mai repete.

viewscnt