Poti slabi daca lucrezi la birou toata ziua?

Poti slabi daca lucrezi la birou toata ziua?

Când munca ta se desfăşoară în faţa unui computer timp de 8 ore pe zi, e dificil să reuşeşti să slăbeşti, mai ales dacă nu prea iei pauze şi te mai răsfeţi cu dulciuri sau mănânci haotic şi nesănătos. Totuşi unele soluţii există pentru a fi în formă chiar dacă munceşti la birou.

Fii în picioare 6 ore pe zi

O cercetare a oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Texas, SUA, este de ajuns să ai grijă că stai în picioare timp de 6 ore pe zi, pentru a avea o siluetă aşa cum îţi doreşti. Studiul lor a fost realizat pe un eşantion de 7000 de persoane, bărbaţi şi femei, de vârste diferite. La final, la cei care s-au străduit şi au reuşit să se menţină în mişcare un sfert de zi s-a înregistrat un nivel de grăsime din corp cu 35% mai mic decât al celor care n-au ajuns la 6 ore, dar tot au încercat să facă puţină mişcare în plus. La toţi la observant o diminuare cu 60% a riscului de obezitate.

Sigur că 6 ore de stat în picioare pe zi înseamnă destul de mult, dar o dietă potrivită şi efortul de a face mişcare chiar şi mai puţin de atât este răsplătit cu o scădere semnificativă în greutate. Pentru asta, ridică-te de la birou la 2-3 ore pentru o plimbare afară sau măcar până la biroul unei colege, renunţă la lift şi urcă pe scări, mergi pe jos în ritm alert în loc să iei autobuzul, coboară mai devreme cu o staţie sau două din metrou, pentru a face o plimbare pe jos, mai ales când vremea îţi permite asta.

Alege să faci mişcare de dimineaţă

Ca să nu se ivească alte scuze pentru a nu face mişcare de-a lungul zilei, trezeşte-te mai devreme şi ieşi la alergat sau petrece 15-20 de minute făcând gimnastică. Chiar dacă nu ajungi seara la ora programată la fitness, zumba, kangoo jumps sau alt sport în sală, măcar ai făcut un mic efort să te menţii în formă. Mai multe informatii legate e acest subiect gasiti AICI.

viewscnt