Ai spune că aceste femei şi-au atins de mult visele cu mâna. Dar adevărata împlinire s-a lăsat aşteptată. Acum, ea se traduce în dragostea pe care o văd în ochii copiilor lor. Adoptaţi, nu născuţi, dar ai lor, numai ai lor.
Se spune despre femei că ajung la maturitate abia când devin mame. Nu atunci când devin soţii, nu atunci când reuşesc să adune averi şi nici măcar atunci când ţin Oscarul în braţe. E un fenomen pe care cele care întârzie acest moment de plenitudine firească nu-l pot decât ghici. Căci, de-abia în clipa în care devin mame, persoana lor trece pe locul doi, făcându-i loc pe piedestal noii fiinţe din viaţa lor: copilul. Iar, pentru el, sunt gata să se bată ca nişte leoaice. La Hollywood, succesul se traduce în averi şi în premii, dar şi în procentajul de fericire de acasă. E o cursă nesfârşită pentru titlurile de „cel mai solid cuplu“, „cei mai frumoşi iubiţi“, dar şi „cei mai buni părinţi“. Iar unii investesc în asta timp şi răbdare, uneori chiar mari compromisuri, pentru ca imaginea lor de buni familişti să rămână impecabilă. Se întâmplă, însă, ca acest castel din cărţi de joc să se prăbuşească. Deh, nu oricine trage asul câştigător! Este şi cazul a două actriţe celebre, care şi-au căutat şi ele fericirea, dar nu au găsit-o decât în momentul în care au devenit mame: Sandra Bullock şi Charlize Theron. Ambele femei de succes, cu state vechi în Cetatea Filmului şi care n-au dus lipsă de admiratori, fiecare nutrind să aibă casa plină de copii. Cu toate acestea, niciuna n-a rămas vreodată însărcinată. Un gol pe care, ulterior, l-a umplut adopţia. Şi, culmea!, ambele au acum copii de culoare. Diferenţa o dă o singură nuanţă: Charlize Theron visa să devină mai curând mamă, decât soţie, în timp ce Sandra Bullock nu şi-a imaginat vreodată că ar putea fi părinte singur.
A fost un an greu pentru Charlize Theron (39). Deşi l-a început cu zâmbetul pe buze şi la braţul unui vechi prieten upgradat la nivel de iubit, care avea deja gânduri de însurătoare cu ea, anunţate încă din noiembrie 2014, la Paris, toamna a aşternut un covor gros de frunze moarte peste iubirea ei cu Sean Penn (54) – care i-a şi găsit o înlocuitoare! Şi, deşi au trecut deja câteva luni de la destrămarea unuia dintre cele mai frumoase cupluri din Cetatea Filmului, iar sfârşitul acestei poveşti a fost decis chiar de către ea, Charlize e tot mai greu de surprins zâmbind.
Nu ştim ce s-a întâmplat cu adevărat între ei, de la ipostazele fericite în care râdeau şi se îmbrăţişau pe plaja din Malibu, sub ochii fiului ei adoptat, Jackson (3), şi ai celor doi câini ai săi, Berkley şi Blues, şi până la răceala ce se putea uşor ghici în instantaneele în care au fost surprinşi, în mai, după Festivalul de Film de la Cannes – unde, altfel, şi-au jucat bine rolul de îndrăgostiţi, pe covorul roşu întins pe treptele celebrului Palais des Festivals. Unii cred că de vină ar fi fost insistenţa cu care Sean îi vorbea despre căsătorie, căci Charlize n-a vrut să primească nici măcar un inel de logodnă. Lucru confirmat şi de un apropiat al cuplului, care a dezvăluit că: „În ultimele luni de relaţie, cei doi se certau tot mai mult, iar ea şi-a dat seama că lucrurile nu stau bine între ei. Charlize hotărâse să se despartă de el şi nu mai exista cale de întoarcere. Se tot certau din cauza unei eventuale căsnicii. Ea tot îi spunea lui că nu au nevoie de acte pentru a-şi demonstra dragostea, dar el nu înţelegea. Aşa că ea a pus piciorul în prag şi s-au despărţit“.
Citeşte pe www.okmagazine.ro un material despre povestea celor două actriţe care au devenit mame pentru a doua oară!









