Directorul general al companiei Tarom, Christian Heinzmann, este pe cale să fie demis, spun surse din interior! Dincolo de problemele mai vechi, din cauza incidentului de miercuri, în care o aeronavă Tarom, care a decolat de la Budapesta cu destinaţia Bucureşti, şi s-a reîntors pe pistă după cinci minute de la decolare, din cauza unor defecţiuni tehnice, dar şi pentru că mai mulţi angajaţi ai companiei au protestat, nemulţumiţi de conducerea acesteia, ministrul Transporturilor a cerut încheierea rapidă a controlului făcut de Autoritatea Aeronautică Civilă.
Directorului general al Tarom i se reproşează managementul defectuos inclusiv de către ministrul Transporturilor, Dan Costescu. Acesta a spus, printr-un comunicat de presă, că întârzierile repetate ale curselor Tarom, tratarea necorespunzătoare a pasagerilor şi comunicarea defectuoasă a managementului cu angajaţii riscă să afecteze imaginea companiei. Ministrul Transporturilor a cerut Autorităţii Aeronautice Civile din România să finalizeze astăzi investigaţia de la Tarom. De asemenea, a recomandat întrunirea de urgenţă a Consiliului de Administraţie al Tarom care să ia act de concluziile raportului, de situaţia generală creată în companie şi să acţioneze conform atribuţiilor legale. Christian Heinzmann este cetăţean belgian, şi-a început mandatul la compania aeriană pe 19 noiembrie 2012, cu un contract pe patru ani, şi este singurul manager străin la conducerea unei companii de stat în România.










