Aveţi grijă dacă vreţi să sunaţi mâine de pe telefonul fix! Dacă nu veţi forma 10 cifre, abonaţii telefoniei fixe nu vor mai putea fi apelaţi. Înainte de a suna la numărul dorit, tastaţi şi prefixul, indiferent dacă sunaţi local sau în alte oraşe din ţară. Abonaţii vor fi avertizaţi de fiecare dată, când vor forma numărul de telefon fără prefix, prin intemediul unul mesaj vocal. În Bucureşti, numărul local format din şapte cifre va fi precedat de prefixul ,021 sau 031, în funcţie de furnizorul de servicii de telefonie fixă la care este abonat cel apelat. În schimb, numărul de urgenţă 112, cât şi numerele de telefonie mobilă nu se vor schimba. De la 1 august şi până la sfârşitul lunii septembrie, România parcurge o ultimă etapă a închiderii Planului Naţional de numerotaţie, la finalul căreia toate numerele de telefon vor fi formate cu 10 cifre.