Săptămâna aceasta, Adevărul de Weekend continuă serialul "Apostolii Epocii de Aur" cu un alt personaj emblematic: Paul Niculescu Mizil, ideologul lui Dej, amicul lui Ceauşescu şi mentorul lui Iliescu. Va fi o ediţie din care veţi afla totul despre politicianul ce a rămas vocal de la începutul carierei şi până la moarte.
Paul Niculescu-Mizil şi-a început viaţa politică în închisoare: era în pântecele mamei şi, indirect, plătea şi el pentru greşelile ei. Şi-a încheiat socotelile cu politica tot în închisoare, la Jilava. Între cele două sesiuni carcerale, Niculescu-Mizil a fost însă unul dintre nomenclaturiştii influenţi în Partidul Comunist.
A fost viceprim-ministru al Guvernului între 1972 şi 1981, perioadă în care a fost mai întâi ministru al Educaţiei apoi al Finanţelor.
Iar în primul guvern postdecembrist, comunistul e numit ministru al Comerţului Interior. A fost menţinut în funcţie până în 19 februarie, când a fost arestat. În 1992, după mai puţin de trei ani de închisoare, fostul subaltern şi discipol pe probleme ideologice al lui Niculescu-Mizil, preşedintele Ion Iliescu, îl graţiază pe acesta.
În 2003, respectând jurământul dat la intrarea în PCR de a rămâne un comunist adevărat, a devenit unul dintre membrii fondatori ai Partidului Alianţa Socială în cadrul căruia a fost activ până la moarte. Acest partid a devenit Partidul Comunist Român în 2010.
Nu rataţi aşadar o ediţie de colecţie, Adevărul de Weekend cu un personaj complex.