CREDE ÎN BINE Vedete din Secretele Preşedintelui, în vizită la centrul Omenia

Se spune că cine n-are bătrâni, să-şi cumpere. Iar cine-i are, să-i preţuiască. Bunicii sunt binecuvântarea din vieţile noastre, izvoare nesecate de dragoste şi blândeţe. Păstrează cu grijă în vitrina veche poze cu nepoţii iar casele lor sunt parcă încărcate de magie. Aceeaşi magie pe care, câţiva bunici, au dus-o şi într-un centru din Bucureşti. Acolo se întâlnesc şi scriu poezii, pictează ori împletesc veste şi ciorapi. Colegii noştri din serialul Secretele Preşedintelui le-au făcut o vizită. Au deschis uşa centrului crezând în bine şi-au simţit, intrând că, de fapt, acolo domneşte binele.

Bunica Valeria şi are 71 de ani şi a fost geolog. A renunţat la munţi şi călătorii în natură din cauza unei boli care a ţinut-o mai mult în casă în ultimii ani. Şi-a găsit, însă, refugiul în artă şi creaţie. Cântă şi scrie cu sufletul.

Bunica Maria este de meserie lăcătuş mecanic. Pe vremea dumneaei dorinţele erau altele dar n-a fost cu putinţă.

La bătrâneţe, însă, a reuşit să-şi atingă puţin câte puţin visurile. Şi acum citeşte cu mândrie poezii din propria carte.

La centrul Omenia al asociaţiei United Way vin de fiecare dată cu sufletul deschis, nerăbdătoare. Pentru că se întâlnesc acolo cu cei care le-au devenit familie: Lucia, Ioana, Elena sau bunicul Gheorghe. Pentru fiecare întâlnirile şi activităţile pe care le fac împreună au devenit o parte importantă din viaţa lor de zi cu zi.

Centrul de zi este un loc foarte important pentru ei aşa că l-au decorat ca şi cum ar fi la ei acasă. Pe rafturi stau mărturie a talentului lor zeci de creaţii iar bradul este semn că încă îl aşteaptă pe moş Crăciun. Însă nu-şi mai doresc lucruri pentru ei, ci se roagă să-i ţină Dumnezeu cât mai mult lângă cei dragi.

Într-un aşa loc de poveste au mers şi colegii din serialul Secretele preşedintelui, difuzat pe Prima. Nu au ajuns aici cu mâna goală ci cu daruri şi colinde.

A fost o mare bucurie pentru ei căci nu primesc prea des vizite în ultima vreme. Dar şi o emoţie de nedescris pentru colegii noştri. Ca o întoarcere în timp, în poveştile şi casa bunicilor.

Uşa centrului Omenia este mereu deschisă. Bunicii de aici au poveşti de spus şi poezii de citit şi aşteaptă, cu braţele deschise, musafiri.

Fii tu cel care aduce magia sărbătorilor în casele copiilor din familii vulnerabile, vârstnicilor singuri sau mamelor fără sprijin. Trimite VIITOR prin sms la 8844 şi donează 2 euro sau donează online la: https://www.unitedway.ro/fa-o-donatie/ şi oferă-le sărbători fericite celor dezavantajaţi

 

viewscnt

Din aceeași categorie