Agresată în supermarket
Tânăra se afla la cumpărături când, deodată, un bărbat i-a aruncat în faţă cu o piatră, fără niciun motiv. O angajată a magazinului a chemat imediat poliţia. De frică, agresorul a fugit de la locul faptei, însă după câteva minute a fost prins. Oamenii legii au stabilit că bărbatul este un recidivist din judeţul Mureş. El a mărturisit ulterior că venise în vizită la o cunoştinţă, dar cum nu a găsit-o, a intrat într-un bar să bea ceva. Apoi, de plictiseală, s-a dus până la supermarketul din oraş, a provocat un scandal terminat cu agresarea tinerei pe care a lovit-o cu o piatră. Victima a ajuns la spital cu maxilarul fracturat şi cu dinţii sparţi. Astăzi, tânărul va fi prezentat judecătoriei municipiului Topliţa cu propunere de arestare preventivă pentru ultraj contra bunelor moravuri şi vătămare corporală.









