Gheorghe Copos, Cristi Borcea, fraţii Ioan şi Victor Becali sunt la un pas de a fi trimişi în judecată. Procurorii DNA au început să le prezinte celor anchetaţi în dosarul transferurilor suspecte probele adunate împotriva lor.
Ancheta privind transferurile suspecte din fotbal a ajuns la final. Victor Becali este primul dintr-o lungă listă de personaje din lumea sportivă care a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie. El a venit azi însoţit de avocatul său pentru a-i fi prezentate probele pe care procurorii le-au adunat la dosar împotriva sa. Becali a stat vreme de câteva ore în sediul DNA pentru a studia cu atenţie documentele anchetatorilor. El, la fel ca şi ceilalţi învinuiţi din acest dosar, este acuzat de înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani. Impresarul Victor Becali a ajuns în atenţia procurorilor după ce şi-a adus aportul la o serie de transferuri de fotbalişti. Prin tranzacţii ilegale s-au externalizat 10 milioane de euro bani care s-ar fi cuvenit cluburilor de fortbal pe care le reprezenta.
În urmă cu câteva luni Victor Becali intra la DNA în calitate de suspect în afacerile dubioase din fotbal. Astăzi, a aflat că în scurt timp va fi trimis în boxa acuzaţilor.
Impresarul nu a vrut să ofere prea multe detalii despre discuţiile avute cu procurorii însă avocatul său a precizat că vrea să conteste o serie de probe existente la dosar.
Săptămâna aceasta sunt aşteptaţi la DNA, tot pentru a vedea materilul de urmărire penală în dosarul transferului de fotbalişti şi Gheorghe Popescu, Jean Pădureanu, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu şi Cristi Borcea.
Deşi ar fi trebuit să se prezinte şi ei la DNA, vineri, Ioan becali şi Gheorghe Copos au depus cereri de amânare, invocând diverse motive.
Procurorii au început urmărirea penală împotriva a zece persoane suspectate că au participat la nu mai puţin de 20 de transferuri ce ar fi păgubit cluburile de fotbal cu peste 10 milioane de euro. Mare parte din aceşti bani au luat drumul conturilor unor firme off shore din insulele virgine şi Olanda.
Nu doar cluburile de fotbal au fost prejudiciate. Şi Federaţia Română de Fotbal a pierdut aproximativ 600.000 de euro, adică procentajul aferent fiecărui transfer, raportrat la adevăratele sume la care au fost efectuate tranzacţiile. Prin neînregistrarea veniturilor rezultate din transferurile jucătorilor şi deci implicit prin diminuarea impozitelor, statul român a pierdut aproape 2 milioane de euro.









