Anunţul preşedintelui
Ne retragem, treptat, dar sigur, trupele din misiunile externe! După şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că în 2010 vom avea cu 600 de militari mai puţini în teatrele de operaţiuni din punctele fierbinţi ale lumii. Vor rămâne doar 20 de militari români în Irak. Va creşte, în schimb, numărul celor din Afganistan, de la graniţa cu Pakistanul, şi vom avea încă 500 de soldaţi în România gata oricând să fie dislocaţi în misiuni NATO, UE sau ONU. Preşedintele Traian Băsescu a profitat de şedinţa CSAT c a să-i îndemne pe miniştrii prezenţi să treacă peste acordul Comisiei Europene când vine vorba de acţiuni importante pentru economia românească în perioada de criză.









