Balerini pe motociclete
Paradă inedită pe străzile din centrul Capitalei. Zeci de motociclişti au ieşit la plimbare îmbrăcaţi în...balerine. Deloc graţioşi, dar foarte amuzanţi tinerii au dorit să atragă atenţia că sunt şi ei participanţi la trafic şi că merită acelaşi respect ca orice conducător auto. Spectacolul pe două roţi a atras zeci de bucureşteni care se înghesuiau să se pozeze cu haioasele balerine.










