Binecuvantare cu trafaletul
Preoţii nu mai folosesc la binecuvântare câteva fire de busuioc, ci... un trafalet cu coadă lungă. În imaginile devenite virale pe internet apare nimeni altul decât Patriarhul Daniel. Chiar agenţia de presă a Patriarhiei a făcut publice pozele, alături de un comunicat prin care mai marii bisericii anunţau că au fost inaugurate şi sfinţite noile studiouri ale radioului şi televiziunii Trinitas. După ce l-a înmuiat în aghiasmă, Preafericitul Daniel a dat cu trafaletul pe monitoarele din regia de emisie şi apoi pe icoane. Nu s-a stropit cu busuioc, ci s-a recurs la această metodă inedită... probabil pentru ca aparatura să nu se strice.










