Cateva dintre simptomele anemiei sunt oboseala, ameteala, senzatia de slabiciune, caderea in exces a parului sau dereglarile menstruale.
Unul dintre rolurile fierului în organism este să ajute la transportul de oxigen către ţesuturi şi la formarea reţelelor neuronale.
Cu alte cuvinte, există o legătură strânsă între cantitatea de fier din organism, oxigen şi energia de care avem nevoie pe parcursul unei zile. Lipsa unui nivel optim de fier din organism îţi provoacă toate simptomele enumerate mai sus, îngreunându-ţi activitatea de zi cu zi şi punându-ţi în pericol sănătatea.
Metoda cea mai simplă pentru a nu ajunge aici este consumul de alimente bogate în fier şi grija faţă de alimentaţie chiar şi în zilele în care simţi că nu ai timp de nimic. Tocmai pentru că anemia prin carenţă de fier este depistată, de cele mai multe ori, într-un stadiu avansat, tratamentul devine adesea o necesitate. Acesta este unul eficient, simplu şi are la bază administrarea de fier.
Soluţia imediată sunt medicamentele cu administrare intravenoasă, însă există şi alternativa tratamentului pe cale orală, care va fi urmat minim trei luni, în funcţie de sfatul medicului, conform eva.ro.









