Cei mai pregatiţi elevi de liceu, concurenţi la “Vrei să fii milionar?”

Sâmbătă, 7 iunie, cei mai isteţi elevi de liceu urcă pe scaunul milionarilor, pregătiţi să ţină piept tirului de întrebări.

Primii concurenţi sunt Bantaş Mihai Viorel şi Pau Vlad Cristian, elevi în clasa a XII - a la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”. Mihai este pasionat de matematică şi fizică şi a participat la multe competiţii de profil, iar Vlad visează să devină fotograf. Ce îi va pune în dificultate aflaţi sâmbătă seara.

Al doilea cuplu de liceeni este format din Prîstavu Alexandru şi Vlad George Alexandru, elevi în clasa a XI-a, la Colegiul Naţional „Sf Sava”. Alexandru este foarte bine pregătit la istorie, materia sa preferată, în vreme ce pentru George problemele la fizică, nu mai implică nicio dificultate.

Cel de-al treilea cuplu de concurenţi este format din Costache Ioana Alexandra şi Poenaru Ionuţ, elevi în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”. Ambii sunt pasionaţi de limbi străine şi adoră să călătorească şi să descopere locuri noi.

Dacă vreţi să vedeţi ce întrebări îi vor pune în dificultatea pe cei mai isteţi elevi de liceu nu pierdeţi “Vrei să fii milionar?”, sâmbătă, 7 iunie, de la ora 20:30, numai la Prima TV.

viewscnt

Din aceeași categorie