Cimitirul Bellu, un muzeu în aer liber

Cimitirul Bellu, un muzeu în aer liber

Cu o vechime de peste 150 de ani, cimitirul Bellu este un loc plin de istorie, farmec, dar şi lucruri neştiute despre personalităţile care îşi dorm acolo somnul de veci. Trei tineri şi-au pus în cap să afle poveştile din spatele mormintelor. Prin diverse metode, au documentat şi au găsit peste 4.000 de personalităţi înmormântate la Bellu. Mai mult, au creat şi o hartă digitală pe care vizitatorii o pot folosi atunci când ajung în cimitir.

În urmă cu trei ani, Iulian şi prietenii lui au venit să se plimbe în cimitirul Bellu. Îşi vor aminti acea zi, pentru că au rămas 9 ore, timp în care au încercat să descopere poveştile îngropate acolo. Atunci le-a venit ideea. Să se documenteze despre fiecare mormânt şi criptă şi să scoată la lumină toate personalităţile uitate.

Pe lângă marii scriitori, Iulian a descoperit-o şi pe Sofia Mavrodin, una dintre primele alpiniste ale României, Cei trei tineri au identificat până acum aproape 700 de capele şi 6.000 de morminte şi încă nu au terminat. Au reuşit să găsească şi mormintele doamnelor de onoare ale reginei Maria şi ale reginei Elisabeta.

Peste 300 de personalităţi au fost deja expuse într-o mapă digitală, care poate fi accesată printr-un simplu cod QR aflat la intrarea în cimitir. De altfel, plăcuţe cu coduri au fost amplasate şi în faţa mormintelor. Pe ele este o scurtă descriere în limba română şi engleză, iar odată accesat codul QR, vizitatorii pot afla întreaga poveste a celui înmormântat acolo, în 33 de limbi.

În 2010, ansamblul arhitectonic Bellu a fost înscris pe lista Monumentelor Istorice.

viewscnt

Din aceeași categorie