Cu noi prezentatori, Ioana Petric şi Alex Bogdan, Cronica Cârcotaşilor a debutat în noul sezon pe primul loc în rândul emisiunilor de divertisment, iar Prima TV s-a clasat pe locul 3 în intervalul 20:30 – 22:30. La bătaie cu KidSing, de pe Kanal D, cea mai longevivă emisiune de umor din România a avut 450.000 de telespectatori pe minut, pe segmentul comercial, urban 18-49.
Prima emisiune din noul sezon a avut o cotă de piaţă de 7,1 pe segmentul comercial, faţă de 6,4 cât a reuşit a doua ediţie a emisiunii KidSing, difuzată de Kanal D. Minutul de aur a fost înregistrat la ora 21:08, nu mai puţin de 600.000 de telespectatori din mediul urban, cu vârste între 18 şi 49 de ani, urmărind Cronica Cârcotaşilor, cota de piaţă fiind de 11,8%.
Diferenţa dintre cele două emisiuni de divertisment a fost mult mai clară pe segmentul urban 15-44. Cronica Cârcotaşilor a avut cu peste 100.000 de telespectatori pe minut în plus faţă de emisiunea difuzată de Kanal D şi o cotă de piaţă de 8%, faţă de 5,8 a concurentului direct, KidSing.
Cronica Cârcotaşilor şi-a păstrat rubricile consacrate în cei 14 ani de la debut, Top Ruşinică, Vocea Poporului şi Hrubaru, dar a adus şi personaje şi rubrici noi: Ambanovici & Nambanovici, România Pitorească.Cele mai importante momente din prima ediţie a Cronicii pot fi urmărite pe site-ul oficial al emisiunii, www.carcotasii.ro.










