Cusurgiii din toate colţurile ţării s-au reunit în Capitală

Cusurgiii din toate colţurile ţării s-au reunit în Capitală
Wekend-ul trecut a fost unul fără cusur pentru Mihai Găinuşă, Codruţ Kegheş, Octavian Păscuţ, Oana Ioniţă, Marius Popa & Co.
Cusurgiii
s-au reunit în formulă completă. Corespondenţii din ţară au venit să-şi cunoască colegii din Bucureşti. Astfel, Timişoara, Clujul, Iaşiul, Sibiul, Târgu Mureş sau Drobeta Turnu Severin au fost reprezentate de reporteri şi cameramani talentaţi, oameni cu umor şi energie pozitivă.

Mişu a fost amfitrionul întâlnirii, le-a arătat corespondenţilor primele reportaje montate, iar Tavi şi Codruţ le-au vândut câteva ponturi legate de materialele filmate.

După ce au pus ţara la cale şi au stabilit toate detaliile pentru emisiune, relaţiile dintre Cusurgii s-au sudat printr-o „şedinţa” cu mici şi bere, în care distracţia şi veselia au fost cuvintele de ordine. Şi-au povestit întâmplări de la filmări, şi-au împărtăşit din experienţele acumulate pe teren, în calitate de jurnalişti sau operatori, şi au petrecut ca adevăraţi Cusurgii. Codruţ a întreţinut atmosfera cu bancuri, iar Tavi a fost responsabil cu butoiaşele de bere.


După aşa o întâlnire, echipa Cusurgiilor este gata să dea startul emisiunii şi abia aşteaptă să arate ce poate, din 22 septembrie, în fiecare seară de luni  până joi, de la ora 22:30, live la Prima TV.

Dacă vreţi să vedeţi primele imagini din emisiune, play video:



Cusurgiii vă aşteaptă şi pe Facebook!


 
viewscnt

Din aceeași categorie