De ce nu ripostează victimele violenţei domestice? Răspunsul te va surprinde!

Într-o discuţie despre violenţa în familie, Dr. Phil atrage atenţia asupra principalului motiv pentru care femeile abuzate păstrează tăcerea. „Ruşinea este principalul motiv”, spune acesta. „Una din patru femei este victimizată în SUA, însa aceste crime rămân neraportate în procent foarte mare, din cauza ruşinii”.

De asemenea, teama de represaliile partenerului abuziv poate determina victima să păstreze tăcerea. „Nu vor să vorbească despre asta sau se tem că legea nu le va proteja suficient”, spune Dr. Phil. „Se tem că nu vor face altceva decât să-l stârnească pe agresor şi mai tare, şi atunci sunt reticente în a cere ajutor”. 

Obiceiul de a acuza victima este un alt aspect al problemei. „Primul lucru pe care îl auzi de la oameni este: Ea de ce a mai rămas? De ce nu a plecat?”, spune Robin McGraw. „E trist! Vrem să îndreptăm atenţia publicului în cealaltă direcţie”.

Dr. Phil a aplaudat demersurile unor persoane publice care au vorbit deschis despre violenţa domestică, subliniind importanţa includerii unor voci masculine. „Toţi bărbaţii trebuie să se gândească la un lucru esenţial, şi anume la ce fel de mesaj transmitem prin modul în care vorbim despre femei”, spune Dr. Phil. „Trebuie să ne gândim la ce fel de modele oferim noi, ca adulţi, băieţilor, chiar înainte ca aceştia să ajungă la vârsta relaţiilor sentimentale”.

viewscnt

Din aceeași categorie