Ghinion de câine
Ghinion după ghinion pentru fotbaliştii dinamovişti! După ce ieri erau aproape să se prăbuşească cu avionul, azi au pierdut meciul cu Poli Iaşi. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-0. Au avut ceva presimţiri înaintea disputei cu rivalii. La orele prânzului, jucătorii lui Rednic au mers la catedrala Mitropolitană să aprindă o lumânare şi să se roage. Ca să nu-l mânie pe Dumnezeu au făcut şi poze cu suporterii în straie preoţeşti. Fotbaliştii au lăsat impresia că au uitat momentele de panică prin care au trecut ieri. Cu câteva minute înainte de aterizarea pe aeroportul din Iaşi, avionul în care erau a lovit o barză şi a fost în pericol să se prăbuşească. Aseară, aeronava a fost reparată şi a intrat din nou pe traseu. Specialiştii i-au înlocuit porţiunea din faţă, făcută din fibră de sticlă şi i-au înlocuit radarul. Reparaţiile au durat câteva ore. În acest timp, o altă aeronavă a efectuat zborul de retur, dar cu o întârziere de două ore faţă de programul normal.









