ÎN MÂINILE RUSIEI
După ce a jucat pe degete Europa, Rusia a promis să reia livrările de gaz, mâine dimineaţă la ora 10. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al preşedinţiei cehe a Uniunii Europene şi vine după ce aseară, ruşii au fost cât pe ce să trântească uşa în nas oficialilor europeni. Liderii de la Moscova au fost nemulţumiţi de completările făcute de omologii lor de la Kiev pe documentul privind monitorizarea tranzitului. Oficialii Ucrainei au scris de mână câteva adăugiri la acordul semnat şi parafat, ceea ce a înfierbântat spiritele printre moscoviţi. Aceştia au ieşit imediat cu declaraţii de presă şi au ameninţat că nu vor relua livrările de gaze către Ucraina şi implicit către statetele Uniunii, principalele beneficiare ale gazului rusesc. Din fericire Ucraina a scos adăugirile respective. Chiar şi aşa situţia a rămas incertă, pentru că atitudinea ruşilor se poate schimba de la o oră la alta, aşa cum s-a întâmplat şi în ultimele zile.









