„Am pus o frântură de suflet pe masă”, spune actorul, primul ghid prin gastronomia de altădată al Cireşei de pe Tort de săptămâna aceasta. La antreu, Ion Dichiseanu a pregătit un platou tradiţional, cina a continuat cu cotlete de porc şi cartofi la capac, însoţite de murături de la Rădăuţi, iar la desert, actorul şi-a servit invitaţii cu plăcintă cu brânză şi stafide.
Pentru a recrea atmosfera de altădată, Ion Dichiseanu a invitat o trupă de muzicieni şi împreună au cântat romanţe şi melodii vechi, de pahar. Printre acorduri de Zaraza sau Căsuţa noastră, vinul a curs lin, iar personalităţile au povestit amintiri despre tradiţii şi obiceiuri de pe timpuri, printre care şi mesele pe care le luau întotdeauna în familie.
Invitaţii şi-au adus aminte şi de peripeţiile trăite în Bucureştiul de odinioară. Paula Iacob povesteşte cum a învăţat să meargă cu bicicleta în parcul Bordei, Marius Marinescu îşi aduce aminte cu drag de călătoriile cu tramvaiul prin capitală, în timp ce Laura Nicolau povesteşte despre lecţiile pe care le primeau tinerele fete: „Învăţam să ţesem, să coacem pâine şi să facem prunci”.
Ion Dichiseanu i-a încântat pe musafiri cu poveşti din culisele teatrului românesc, prilej de destăinuire pentru Laura Nicolau: „Când aveam 25 de ani şi vă iubeam în taină, nu mă gândeam că peste atâţia ani voi sta la masă cu Dichiseanu”, la care actorul a replicat, glumeţ, „Acum spuneţi?”.
„Am gustat atmosfera, am avut emoţiuni, dar a ştiut să ne lege gândurile, simţurile. E un actor, astă seară am avut un spectacol”, îl laudă Laura Nicolau pe maestrul Ion Dichiseanu. „O întâlnire de onoare pentru sufletul meu”.
Cum au petrecut invitaţii, dar şi cum a apreciat bucătarul Horia Vîrlan periplul gastronomic pus în scenă de Ion Dichiseanu, puteţi vedea joi, 20 noiembrie, la Cireaşa de pe Tort, de la 19.30.