Mâine, 22 iunie, super producţia Televisa „Dragoste şi ură” va avea premiera europeană la Prima TV, de la ora 19:30.
Înainte de marele eveniment, Andreea Marin, Claudia Pavel, Maria Constantin şi Florentina Opriş ne-au mărturisit că şi ele se uită la telenovele.
Vechi de când lumea şi pământul dragostea şi ura sunt cele mai puternice sentimente care-i pot încerca pe oameni. Chiar dacă arată sau nu,şi vedetele autohtone au trecut prin momente mai mult sau mai puţin desprinse din telenovele. Începând de mâine Ana Brenda Contreras şi Ivan Sanchez le dau întâlnire telespectatorilor în telenovela „Dragoste şi ură”, la Prima TV. Îndurerat de pierderea fratelui său, Martin plănuieşte să o găsească pe femeia responsabilă de moartea acestuia. Ars de dorinţa de răzbunare, Martin cade în mrejele iubirii.
Oare va reuşi dragostea să stingă ura din sufletul lui? Va reuşi Veronica să-i potolească setea de răzbunare? Răspunsul îl veţi afla urmărind telenovela „Dragoste şi ură”, începând de mâine,de luni pana vineri de la 19.30, la Prima TV.