Ghidul acestei călătorii este Marinela Ardelean, fondatoarea Wines of Romania, co-organizator al RO-Wine Festival, autoare a şapte cărţi despre vinul românesc şi, de zece ediţii consecutive, preşedinte de juriu la Mundus Vini. Am vorbit cu ea despre cele 35 de zile de drum, despre oamenii întâlniţi în peste 80 de crame şi despre motivul pentru care o emisiune despre vin nu e făcută doar pentru cei care beau vin.
„Ce lipsea era o poveste coerentă"
De unde a pornit ideea unui asemenea drum?
Dintr-o promisiune pe care mi-am făcut-o acum zece ani. În 2016 scriam, pe coperta primului volum „The Wine Book of Romania", că în 20 de ani România va sta alături de Italia şi Franţa atunci când se vorbeşte despre excelenţă în lumea vinului. Mulţi au zâmbit atunci. Între timp, cramele noastre câştigă medalii la marile concursuri internaţionale, an de an, iar valoarea exporturilor s-a dublat în ultimii zece ani, de la 23 la 42 de milioane de euro. În condiţiile în care volumul nu a crescut mult, este un semn clar de creştere a calităţii. Nu e încă suficient, dar e un semnal clar. România are cramele, are oamenii, are teritoriul. Ce lipsea era o poveste coerentă, spusă cu imagini, pe care s-o poată înţelege oricine, de la vecinul de bloc până la un importator din Londra sau Berlin. Nimeni nu investeşte într-o ţară pe care n-o cunoaşte. Emisiunea aceasta e răspunsul nostru.
Şapte regiuni, 35 de zile de filmare, peste 80 de crame. Cum arată, concret, un asemenea drum?
Arată ca un an agricol comprimat în câteva luni. Am pornit în iunie din Transilvania, am coborât în Banat, apoi am traversat în Moldova şi am trecut în Oltenia, la început de iulie. La sfârşitul lui iulie am fost în Crişana şi Maramureş, iar în septembrie, în timpul culesului, am încheiat cu Muntenia şi Dobrogea. Aşa că am văzut via de la floare până la strugurele copt. Zilele încep devreme, în vie, şi se termină târziu, la masă, pentru că acolo oamenii se deschid cu adevărat. Cine crede că e o vacanţă n-a încercat să viziteze trei crame pe zi, cu echipa de filmare în spate. Dar n-aş schimba nimic: fiecare zi a fost o lecţie.
Oamenii din spatele porţilor
Se spune că în centrul fiecărui episod nu stă vinul, ci omul. De ce această alegere?
Pentru că vinul nu prea există singur. Poţi să bei un pahar şi singur, la masă, dar vinul e mai bun alături de mâncare şi de oameni. Iar în spatele fiecărei sticle e cineva care şi-a pus economiile de-o viaţă într-o vie, un viticultor care se luptă în acelaşi timp cu seceta şi cu piaţa, un bucătar care recuperează reţete aproape uitate, un meşter care ţine în viaţă o meserie veche de sute de ani. În Transilvania, de pildă, am stat la masă cu familii întregi, părinţi şi copii, care au ieşit împreună în faţa camerei. Mulţi dintre cei pe care îi vedeţi în emisiune apar pentru prima dată la televizor. Vinul e doar firul care îi leagă pe toţi.
A existat un moment, pe drum, care te-a surprins?
Multe, dar îmi place să povestesc unul care spune ceva despre România în general. Drumul nostru către Oltenia a început... în Muntenia. La Sâmbureşti, în podgoria Drăgăşani, o cramă cu o istorie de secole, pe care toată lumea o asociază cu Oltenia dar care, administrativ, aparţine de Dealurile Munteniei. Oltul a fost mereu privit ca un hotar, dar unul trasat pe hârtie. Cultural, graniţele sunt mult mai blânde decât par. Am regăsit aceeaşi idee în Banat, unde graniţele n-au despărţit niciodată oamenii, ci le-au amestecat gusturile, limbile şi obiceiurile. Asta mi se pare frumuseţea acestei ţări: e mai bogată decât hărţile ei.
Ai rădăcini în Maramureş şi în Sălaj. Cum a fost să filmezi în nord-vest?
Emoţionant. Tatăl meu a plecat din Şimleu la 19 ani, dar mi-a povestit toată viaţa, cu o mândrie pe care am moştenit-o, despre viile şi hrubele de pe Măgura şi despre spumantele care se făceau acolo. În copilăria mea din Maramureş, vinul era prezent mai ales de sărbători, când bunicul aducea vinul limpezit să-l gustăm. Să mă întorc acolo cu o echipă de filmare, ca să arăt ce se întâmplă astăzi în aceste podgorii, a însemnat să închid un cerc. Sunt regiuni în care s-a investit puţin în comunicare şi care merită mult mai multă atenţie.
O emisiune pentru toată lumea
Spui că nu trebuie să fii un pasionat de vin ca să urmăreşti seria. Cui i se adresează, de fapt?
Oricui iubeşte România sau e curios s-o descopere. E o emisiune despre locuri, despre oameni, despre mâncare, despre istorie. Vinul ne deschide porţi care altfel ar rămâne închise: crame private, pivniţe vechi, vii unde publicul larg nu ajunge. Mi-aş dori ca, după un episod, cineva să-şi spună „hai să mergem în weekend acolo", chiar dacă nu bea decât un pahar la masă. Şi, pentru că tot vorbim despre vin, cred în principiul „mai puţin, dar mai bun". Un vin bun nu te îndeamnă la exces, ci la conversaţie.
Locuieşti de peste două decenii în Italia, într-o zonă viticolă celebră. Ce putem învăţa de la italieni?
Normalitatea. În Italia, vinul e prezent în viaţa de zi cu zi, în poveşti, în poezii; fiica mea avea la şcoală o poezie cu castane şi vin. Italienii nu vând doar o sticlă, vând un loc, un peisaj, o masă, o familie. La capitolul calitate, România stă extraordinar de bine, avem în crame unele dintre cele mai performante tehnologii. Ne lipsesc obiceiul de a ne povesti şi curajul de a ne primi oaspeţii acasă, în vie. Ospitalitatea o avem deja în sânge, trebuie doar s-o arătăm.
Spre 1 decembrie şi mai departe
Ce îi lipseşte vinului românesc ca să fie cunoscut în lume?
O voce unitară. Avem soiuri autohtone care pot fi înţelese şi iubite oriunde: Fetească neagră, căreia îi rămân fidelă, Fetească regală, Fetească albă, Tămâioasă românească, Negru de Drăgăşani. Avem şi soiuri internaţionale care, crescute aici, capătă gustul locului. Originalitatea e paşaportul nostru. Dar cu cât un vin e mai bun, cu atât are mai multă nevoie de o poveste, iar povestea aceasta nu o poate spune o cramă singură. O spunem împreună sau nu o aude nimeni.
Toate poveştile se vor reuni într-o ediţie specială, pe 1 decembrie. De ce Ziua Naţională?
Pentru că vinul e una dintre cele mai autentice expresii ale identităţii noastre. Într-un pahar de vin românesc găseşti pământul, clima, istoria, munca unor generaţii. Mi s-a părut firesc ca, de ziua României, să-i oferim un portret al ei, spus prin oamenii care îi dau gust. Şi mi-aş dori ca acest portret să călătorească: să-l vedem nu doar acasă, ci şi în străinătate.
Dacă ar fi să alegi un singur pahar sau un singur moment din tot drumul?
Ar fi nedrept faţă de ceilalţi. Fiecare cramă ne-a primit cu ce avea mai bun şi fiecare poveste şi-a câştigat locul în emisiune. Pot să vă spun, în schimb, ce mi-a rămas după 35 de zile: nu un vin anume, ci sentimentul că România e o ţară mult mai frumoasă decât ne place să credem. Iar cei care o fac frumoasă sunt, de cele mai multe ori, oameni pe care nu i-aţi văzut niciodată la televizor. Până acum.
„România din Cramă în Cramă" este o serie documentară realizată de Wines of Romania, în colaborare cu Wines of Europe, ghidată de Marinela Ardelean. Episoadele se difuzează la Prima TV începând de sâmbătă, 10 octombrie 2026, de la ora 13:00, iar întreaga călătorie va fi reunită într-o ediţie specială, cu premiera pe 1 decembrie 2026, de Ziua Naţională a României. Proiectul este susţinut de CEC Bank România, cu sprijinul AQUA Carpatica, Bitdefender, AnimaWings, Autonom şi Asociaţia Arc Peste Timp.
