Primarul Cosntanţei Radu mazăre a venit la sediul Direcţiei naţionale Anticorupţie. El a fost citat pentru a i se prezenta probele adunate împotriva sa în dosarul în care este cercetat pentru retrocedarea unor imobile din oraşul Constanţa.
Edilul a venit la întâlnirea cu procurorii în ţinută militară, pregătit parcă de o confruntare...bărbătească. Radu Mazăre nu a pierdut ocazia, nici astăzi, să înfiereze activitatea anchetatorilor săi. De altfel, el chiar i-a recuzat pe cei care l-au anchetat până acum şi cere schimbarea celor care s-a ocupat de dosarul în care el este vizat. Însă decizia finală va aparţine procurorului general al româniei.









