Medicii din România, victimele propriilor pacienţi

Într-o lume săracă, în care orice leu contează, sute de cadre medicale acceptă să lucreze în secţiile de boli infecţioase, printre milioane de microbi. Iau bani în plus, la salariu. Dar când aceste sporuri dispar, peste noapte, angajaţii uită de pacienţi şi îşi cer, indignaţi, drepturile.

În meseria lor, cadrele medicale se confruntă permanent cu riscul contactării unor boli cu care pacienţii ajung la spital.
Virozele respiratorii sau hepatita, acestea sunt doar cateva dintre pericolele la care se expun medicii şi asistentele care, dorind să dea o mână de ajutor, se trezesc cu probleme pe care, de cele mai multe ori, ajung să le ducă acasă.

Cum rezolvă autorităţile conflictul şi ce garanţii le oferă celor care muncesc într-un mediu bolnav, aflaţi astăzi, de la ora 18:00, la Focus, în Campania “Stop indiferenţei! Sănătatea, în comă”, numai la Prima TV.

Dacă v-aţi confruntat cu situaţii de acest gen sau ştiţi cazuri care dovedesc starea deplorabilă a sistemului sanitar din România, nu ezitaţi să ne scrieţi la adresa stopindiferentei@primatv.ro sau sunaţi la numărul 0731.496.369.
viewscnt

Din aceeași categorie