Moarte suspecta
Moarte suspectă în Capitală. În urmă cu câteva ore, pompierii au scos din lacul IOR trupul unui bărbat decedat. Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili identitatea bărbatului precum şi împrejurările în care omul şi-a pierdut viaţa. Ce a atras atenţia anchetatorilor: bărbatul avea legate de mâini două bidoane de 5 litri pline cu apă, menite să grăbească înecul. Oamenii legii nu ştiu cu certitudine dacă bărbatul a fost ucis sau şi-a pus capăt zilelor. Victima avea între 40 şi 50 de ani şi era destul de solid. Purta blugi, un tricou alb şi un pulover maro închis. În picioare avea pantofi de culoare bej.









