Familia Nănaşi este formată din şase membri, tatăl Leventer, mama Estera, şi patru fete, dintre care doar două mai locuiesc cu părinţii.
Leventer a fost pictor în tinereţe, iar casa familiei Nănaşi este ticsită de tablouri, majoritatea nuduri. Când a intrat prima dată în sufrageria locuiţei celor doi soţi, Thea Haimoviz l-a întrebat pe tată dacă se află într-un muzeu sau într-o cameră de zi. Acesta şi-a prezentat mândru operele şi şi-a motivat preferinţa pentru nuduri prin faptul că aşa a fost învăţat în timpul sudiilor. „Înainte de a face o compoziţie, trebuie să faci anatomia”, a spus el. Însă, de aici până la a împânzi casa cu astfel de picturi e cale lungă şi anevoioasă, având în vedere că are două fete minore, aflate în plină formare şi dezvoltare.
Deşi picturile poartă nume precum „Omul şi universul” sau „Studiu după natură”, Thea a concluzionat că locuinţa familiei Nănaşi este „plină de tot felul de alegorii sexuale. Unele dintre ele făcute în poziţii extrem de intime. Un număr uriaş de tablouri, cu nuduri în toate feluri, cred că are o influenţă negativă asupra imaginaţiei şi dezvoltării unei fetiţe de 10 ani”.
„Este vorba de anatomie. Istoria artei a stabilit ca nudul, nuditatea în general, nu este ceva nesincer”, a spus în replică Leventer. „Sunt nişte ipostaze la care copiii pot avea acces oricând”, a mai adăugat el.
Deşi a încercat de-a lungul anilor să-l convingă să dea jos tablourile de pe pereţi, Estera spune că nu a reuşit. Nici ea şi nici fetele nu sunt de acord cu picturile. În plus, fiica în vârstă de 15 ani se simte chiar ruşinată de existenţa lor în camera de zi.
Dacă au reuşit Thea Haimovitz şi Manuela Udrea să-l determine pe tată să renunţe la creaţiile sale cu tentă sexuală, pentru binele celor două fete, aflaţi urmărind emisiunea „S.O.S., sănătatea mea!”, joi, 4 septembrie, de la ora 20:30, la Prima TV.















