Rămân în arest!

Generalii Stănculescu şi Chiţac pot fi trataţi în penitenciar şi nu se justifică eliberarea lor. Medicii legişti au ajuns la această concluzie, în urma investigaţiilor făcute celor doi generali, Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. Totuşi, în cazul celui din urmă, doctorii i-au recomandat o intervenţie chirurgicală la inimă dar riscurile sunt foarte mari. În cazul în care Mihai Chiţac acceptă să fie operat,atunci legiştii propun întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de două luni. Chiţac are mai multe afecţiuni cardiace şi în plus, acesta suferă de diabet zaharat şi adenom de prostată. Şi în cazul generalului Victor Atanasie Stănculescu, legiştii recomandă tratament medicamentos şi o supravegehre medicală permanentă. Acesta suferă de leucemie şi hipertensiune arterială. Cei doi au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare în urmă cu câteva luni, pentru omor deosebit de grav. Aceştia au fost judecaţi în dosarul revoluţiei de la Timişoara.
viewscnt

Din aceeași categorie