Recuperat din ape

La 24 de ore de la găsirea primului marinar mort în accidentul naval de la jumătatea lunii noiembrie, cel de-al doilea cadavru a fost descoperit în apropierea locului tragediei. Trupul lui Viorel Panţuru din Brăila a ieşit la suprafaţă în apropiere de intrarea în Călăraşi. Cei care l-au văzut l-au recunoscut după salopeta de mecanic pe care o purta atunci când se afla pe ambarcaţiune. Colegul sau, căpitanul Marian Cetinici, a fost găsit în apropiere de Cernavodă, la distanţă mare de Dervent, locul unde s-a produs impactul nimicitor dintre nava braileana si convoiul austriac Linz 2. Pe 14 noiembrie, şlepul Andreea s-a scufundat după ce a fost lovit în plin de un convoi de barje sub pavilion austriac. Cercetările au arătat că împingatorul din Austria este principalul vinovat de producerea accidentului, din cauză că nu a acordat prioritate de trecere şlepului românesc.
viewscnt

Din aceeași categorie